Restofuture Workshop Cluj

Concluzii și perspective

pentru antreprenorii din Horeca.

14 martie 2024 ne-a găsit la Cluj-Napoca, la RestoFuture powered by FREYAPOS, workshop dedicat explorării strategiilor, tendințelor și inovațiilor din Horeca. Acest eveniment a reunit reprezentanții unor companii importante implicate în susținerea afacerilor din Horeca și peste 50 de antreprenori din Cluj.

Primul panel s-a concentrat pe subiectul Strategii, tendințe și inovații în Industria Ospitalității, respectiv pe transformarea ideilor în afaceri de succes, atragerea și gestionarea resurselor umane, automatizarea proceselor și impactul designului interior asupra experienței clienților.

– Transformarea ideilor în afaceri de succes. S-a discutat despre modul în care ideile pot fi transformate în afaceri în industria ospitalității. Dragoș Panait de la Next Root Management System ne-a demonstrat că nu este suficient să ai ideea și nu totul se rezumă la banii pe care îi investești. Un plan de business coerent, o împărțire corectă a resurselor și nu în ultimul rând promovarea business-ului, pot fi elemente foarte importante în succesul unui restaurant, hotel.

– Atragerea și gestionarea resurselor umane. Panelul a abordat modalități actuale de recrutare și retenție a personalului într-un mediu competitiv. Un subiect important a fost și acela al resurselor umane atrase din alte țări. Participanții au dezbătut avantajele și provocările aduse de această experiență, evidențiind bunele practici și posibilitățile de optimizare. Alexandra Tudorică de la International Work Finder a expus situații concrete ce dovedesc eficiența operativă a integrării resurselor umane aduse din Asia.

 Automatizarea proceselor și eficiența în livrarea serviciilor: Judit Dobrescu de la Scale Expert a adus în discuție importanța automatizării proceselor, inclusiv încasarea automată a cash-ului.

– Impactul designului interior. Dezbaterile s-au concentrat asupra modului în care designul interior poate influența percepția și experiența clienților în spațiile de servire, precum și pe tendințele emergente în acest domeniu. Sebastian de la PickTWO Studio a expus câteva situații de Asa DA sau Asa NU în designul de interior.

Al doilea panel s-a concentrat pe modalitățile de livrare a unei experiențe personalizate clienților în HORECA, reducerea timpului petrecut în bucătărie, beneficiile rezervărilor online pentru clienți și proprietari, precum și indicatorii de performanță și gestionarea afacerii în era digitală.

– Experiența personalizată. Participanții au pus accent pe crearea unor experiențe memorabile și personalizate pentru clienți, prin utilizarea tehnologiilor și analiza datelor. Florian Bucă, CEO FREYAPOS și Dragoș Panait de la Next Root Management System, au subliniat importanța utilizării datelor colectate prin intermediul soluțiilor software de business în analiza, segmentarea clienților și pentru o targetare cât mai corectă a acțiunilor viitoare. Florin Maxim de la Hospitality Culture a demonstrat cu cifre cât de important este să îți cunoști clienții si să le oferi exact ce caută.

– Eficientizarea proceselor în bucătărie. Panelul s-a focusat și pe modalitățile de eficientizare a operațiunilor în bucătărie, reducerea timpului de așteptare pentru clienți. Adina Alexandrescu de la Bocado/Macromex ne-a povestit de facilitațile de care pot beneficia afacerile din Horeca dacă apelează la o platformă online de aprovizionare.

– Beneficiile rezervărilor online și a aplicațiilor dezvoltate în acest scopRaul Sideriaș de la Bookingham a evidențiat avantajele și provocările rezervărilor online în industria ospitalității, precum și acțiunile necesare pentru creșterea conversiilor și fidelizarea clienților.

Concluzii:

Restofuture Cluj a reprezentat un eveniment de cunoaștere, networking și o ocazie bună de trecere în revistă a celor mai recente tendințe și inovații din industria ospitalității. Discuțiile și schimbul de idei din cadrul panelurilor au subliniat importanța adaptării și adoptării tehnologiei.

Următorul oraș în care vom organiza Restofuture este Timișoara ( 17 aprilie).

În curând vom reveni cu detalii.